Peste 5,8 milioane de consumatori atinși prin campania Johnnie Walker care încurajează consumul responsabil, susținută de Mika Hakkinen

Peste 5,8 milioane de consumatori atinși prin campania Johnnie Walker care încurajează consumul responsabil, susținută de Mika Hakkinen

August 2013 – Mesajul “Nu te urca la volan sub influența alcoolului” promovat prin intermediul campaniei Join the Pact a ajuns la peste 5,8 milioane de consumatori români*. Campania s-a derulat la nivel național în perioada aprilie – iunie 2013. Johnnie Walker, cel mai mare brand de whisky din lume, a făcut echipa cu Mika Häkkinen, ambasadorul global Johnnie Walker pentru promovarea consumului responsabil de alcool și dublu campion mondial de Formula 1, pentru a transmite consumatorilor români mesajul “Nu te urca la volan sub influența alcoolului”. Până în prezent, aproximativ un milion de oameni din întreaga lume au semnat pactul.

 

Campania locală Johnnie Walker a reunit o serie de activități menite să promoveze consumul responsabil de alcool în rândul consumatorilor, prin intermediul media tradiționale și al social media, al liderilor de opinie și al celebrităților.

 

Printre cele mai importante rezultate ale campaniei Johnnie Walker Join the Pact se numără:

  • Peste 12,000 de români au semnat pactul, luându-și angajamentul de a nu se urca la volan sub influența alcoolului, incluzând bloggeri, lideri de opinie și autorități guvernamentale, precum prim-ministrul României;
  • Pagina oficială de Facebook Johnnie Walker România și-a mărit numărul de fani cu 35%, iar rata engagementului s-a dublat;
  • Peste 5,000 de persoane au participat la evenimentul public în cadrul căruia MikaHäkkinen a condus mașina Join the Pact de înaltă performanță, un Caparo T1, pe un circuit închis amenajat în Băneasa Shopping City. Mii de consumatori au urmărit evenimentul transmis în diret la Antena 3;
  • Peste 200 de materiale difuzate la radio, TV, în print și social media pe perioada campaniei, dintre care 90% au transmis mesajul consumului responsabil;
  • Campania a fost virală în social media, în special pe bloguri și pe Facebook, obținând peste 1,5 milioane de impresii;
  • Șase consumatori au avut șansa unică de a conduce alături de Mika în supermașina Caparo T1 pe 5 iunie, în București, și să trăiască experiența controlului pe care el îl are la volan, ca parte a activităților de promovare desfășurate în toate hyermarketurile;
  • Printre susținătorii consumului resonsabil de alcool s-au numărat și Poliția Rutieră și putători de miză cheie, precum prim-ministrul.

 

“Avându-l alături pe Mika Häkkinen în rolul său de ambasador global Johnnie Walker pentru promovarea consumului responsabil de alcool, un exemplu de conduită la volan pentru consumatorii din întreaga lume, într-o campanie dezvoltată în strânsă colaborare cu agențiile noastre partenere, am reușit să transmitem mesajul “Nu te urca la volan sub influența alcoolului“ către milioane de consumatori români. Suntem încântați de răspunsul pozitiv primit de la consumatori și suntem siguri că toți cei care au semnat pactul, luând angajamentul că nu se vor urca la volan sub influența alcoolului, inspirați de Mika Häkkinen, vor continua să răspândească mesajul campaniei Johnnie Walker”, a declarat Andreea Neagu, Brand Manager, Johnnie Walker Romania.

 

Diageo, lider mondial pe piața distribuitorilor de băuturi premium și producătorul Johnnie Walker, alături de PPD România, partenerul oficial al Diageo pe piața din România, au dezvoltat campania Join the Pact, ca parte a angajamentului pe termen lung de a promova consumul responsabil de alcool. Join the Pact este prima campanie importantă dezvoltată în România de cel mai mare brand de whiskey din lume și a beneficiat de suportul autoritaților centrale, celebrități și reprezentanți ai presei tradiționale și social media.

 

Agențiile care au contribuit la succesul campaniei la nivel local sunt: Skepsis (organizatorul evenimentului), Frank Digital (social media), OMD (media) și Oxygen PR (PR și comunicarea cu publicurile interesate).

JOHNNIE WALKER® este principalul brand de whisky la nivel global, savurat de consumatori din aproape 200 de țări.

*Reach cumulat al campaniei pe toate mediile (difuzări, print, online și social media)

Inapoi